Tichete sociale pentru elevi. Klaus Iohannis a promulgat legea

 Tichete sociale pentru elevi. Klaus Iohannis a promulgat legea

Klaus Iohannis a semnat luni mai multe decrete.

Mai multe legi importante au fost promulgate de preşedinte şi merg la Monitorul Oficial.

Tichete sociale pentru copii defavorizaţi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni o serie de acte normative printre care şi

legea de aprobare a OUG 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază

de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr.133/2020 care prevede instituirea unor măsuri necesare în vederea implementării Fondului

de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (POAD), prin măsura de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, precum şi stabilirea cadrului legal privind

eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul următoarelor operaţiuni: acordarea de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, asistenţă tehnică.

Aceste măsuri se vor aplica pentru trei grupuri ţintă: copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul preşcolar, din învăţământul primar şi din învăţământul gimnazial. Valoarea nominală a tichetului este de 500 lei pe an.

Integral pe romaniatv.net