Mall-uri deschise doar pentru persoanele vaccinate în Indonezia
Mall-urile din Jakarta s-au redeschis în această săptămână doar pentru persoanele
vaccinate împotriva noului coronavirus, transmite vineri Reuters.
Indonezia aplică încă o serie de restricţii antipandemice, iar mall-urile din Jakarta pot funcţiona doar la 25% din capacitate.
Clienţii trebuie însă să dovedească, prin intermediul unei aplicaţii instalate pe telefonul mobil, că au fost inoculaţi cel puţin o dată.
Conform datelor oficiale, doar aproximativ 1 din 5 indonezieni au primit cel puţin un vaccin împotriva COVID-19, în cadrul unei campanii naţionale de vaccinare ce a fost lansată în luna ianuarie.
Dan Barna: „Persoanele vaccinate să meargă la mall în weekend, restul, în cursul săptămânii”
Şi în România s-au analizat astfel de măsuri. Vicepremierul Dan Barna a declarat, recent, că în Coaliție și în Guvern au avut loc discuții despre stimularea campaniei de vaccinare, în condițiile în care autoritățile se tem de valul patru al pandemiei. Printre posibilele măsuri, Barna a anunțat că
românii vor putea merge la mall în weekend doar dacă sunt vaccinați. De asemenea, vicepremierul a precizat că sunt luate în calcul tombole cu utilaje agricole pentru cei care se vaccinează, pentru a încuraja campania de vaccinare în mediul rural.
Şi Raed Arafat a explicat, în cadrul unei conferințe de presă de miercuri, de ce persoanele nevaccinate ar putea avea interzis în mall-uri, în weekend.
Integral pe romaniatv.net