1 700 de ruși au fost arestați în urma protestelor față de războiul din Ucraina

Decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina nu este condamnată doar de marile

puteri din lume, ci și de propriul său popor. Încă de joi, pe teritoriul Rusiei s-au înregistrat proteste în mai multe orașe, iar autoritățile au intervenit pentru a le risipi.

Întrucât asemenea manifestări sunt interzise prin lege, numărul de rețineri operate de poliția rusă în rândul protestatarilor a ajuns vineri la 1 700, după cum arată BBC.

1 700 de ruși au fost arestați în urma protestelor față de războiul din Ucraina

Joi Vladimir Putin a decis să pornească atacul asupra Ucrainei, după ce încercările de negociere diplomatică au eșuat. Au fost bombardate mai multe orașe importante,

iar în prezent trupele rusești au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl și a Insulii Șerpilor, din Marea Neagră.

Acțiunile Rusiei au fost condamnate de marile puteri ale lumii, dar și oamenii de rând, care au ieșit în stradă în mai multe țări, inclusiv în țara condusă de Vladimir Putin.

Încă de joi, mii de protestatari și-au arătat susținerea față de Ucraina și dezacordul față de decizia președintelui lor, chiar dacă în Rusia asemenea manifestări sunt interzise,

Conform legii din Rusia, pentru asemenea demonstrații, protestatarii trebuie să solicite o autorizație, care trebuie depusă cu cel puțin de 10 zile înainte de eveniment. În caz contrar, riscă amenzi și chiar să fie închiși.

Integral pe redacția.ro 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *