Ministrul Familiei anunță un sprijin pentru pentru nou născuți în valoare de 2000 lei

Ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat

un sprijin pentru nou născuți în valoare de 2000 de lei.

Acesta va fi acordat proaspetelor mămici care se află în situații de risc. Ajutorul va fi acordat de anul acesta, iar Gabriela Firea a dat detalii despre procedură.

Detalii despre noul sprijin pentru nou născuți

Gabriela Firea a anunțat că Guvernul României a alocat bani din fonduri europene pentru trusoul destinat bebelușilor nou născuți. Este vorba despre suma de 12 milioane de euro.

“Femeile aflate în situații de risc, și care devin mame, vor primi un ajutor financiar începând cu anul acesta! Susțin și sprijin decizia luată de Guvernul României de a aloca 12 milioane de €, din fonduri europene, pentru trusoul destinat nou-născutului. O felicit pe Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene și actual secretar de stat în Guvern, pentru că a făcut posibil acest proiect”, a anunțat Gabriela Firea pe Facebook.

Firea a mai precizat că acest proiect este mienit să sprijine mamele care tocmai au născut și se află totodată în situații de risc. Este un ajutor binevenit, mai ales că sunt vizate și femeile care au fost victime ale violenței domestice sau mamele minore.

Integral pe fresh24.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *