Procesul de scădere în greutate nu urmează o traiectorie identică pentru toți oamenii, iar ideea că totul se reduce la voință este tot mai des contestată de comunitatea medicală. Specialiștii atrag atenția că motivația personală, deși importantă, are un impact mult mai redus decât se crede. Factorii genetici, hormonali și mediul alimentar în care trăim pot transforma slăbitul într-o provocare profund inegală, chiar și pentru persoanele organizate, disciplinate și bine informate.
De-a lungul anilor, discursul public despre obezitate s-a construit pe o serie de clișee persistente: „dacă ar avea voință, ar slăbi”, „totul ține de autocontrol” sau „este simplu, mănânci mai puțin”. Aceste mesaje apar constant în comentariile la articole despre diete sau tratamente pentru slăbit, însă ele ignoră un adevăr fundamental: relația dintre corp, greutate și comportament alimentar este mult mai complexă decât pare la prima vedere, după cum arată și analize publicate de BBC.
Un studiu amplu publicat în prestigioasa revistă medicală The Lancet, realizat în Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă și Statele Unite, relevă faptul că opt din zece persoane sunt convinse că obezitatea poate fi prevenită exclusiv prin alegeri de stil de viață. În practică, însă, specialiștii care lucrează zilnic cu pacienți supraponderali spun că această percepție este profund eronată și poate face mai mult rău decât bine.
Bini Suresh, dietetician cu peste 20 de ani de experiență, afirmă că realitatea din cabinet contrazice complet stereotipurile. Ea întâlnește frecvent pacienți extrem de motivați, disciplinați și bine documentați, care, în ciuda tuturor eforturilor, slăbesc foarte greu. Aceeași idee este susținută și de dr. Kim Boyd, director medical la WeightWatchers, care subliniază că termenii „voință” și „autocontrol” sunt insuficienți pentru a explica un fenomen atât de complex precum obezitatea.
Această complexitate devine evidentă atunci când sunt luați în calcul factorii genetici. Profesoara Sadaf Farooqi, endocrinolog și expert internațional în obezitate, explică faptul că genele influențează direct modul în care percepem foamea și sațietatea. Anumite variante genetice afectează felul în care creierul interpretează semnalele transmise de stomac. De exemplu, varianta genei MC4R, prezentă la aproximativ 20% din populația globală, reduce senzația de sațietate și favorizează supraalimentarea. Alte gene influențează metabolismul, determinând cât de eficient arde organismul energia.
Astfel, două persoane care consumă aceeași cantitate de alimente pot avea rezultate complet diferite: una poate lua rapid în greutate, în timp ce cealaltă rămâne stabilă. Se estimează că mii de gene joacă un rol în reglarea greutății corporale, însă cercetătorii au identificat clar doar câteva zeci dintre ele. Concluzia este una clară: nu toți pornim de la aceeași linie biologică atunci când încercăm să slăbim.
Pe lângă genetică, specialiștii vorbesc și despre teoria „punctului de setare” al greutății. Potrivit acesteia, fiecare organism are o greutate pe care creierul o consideră normală și sigură. Medicul Andrew Jenkinson, specialist în chirurgie bariatrică și autor al volumului „De ce mâncăm prea mult”, compară acest mecanism cu un termostat. Atunci când greutatea scade sub nivelul considerat acceptabil, corpul reacționează prin intensificarea foamei și încetinirea metabolismului, ca și cum ar fi în pericol de înfometare.
Acest mecanism explică apariția binecunoscutului efect yo-yo, întâlnit frecvent după diete restrictive. Un rol important îl joacă hormonul leptină, produs de țesutul adipos, care ar trebui să transmită creierului informații despre rezervele energetice. În mediul alimentar modern, bogat în zaharuri și carbohidrați rafinați, semnalele leptinei și ale insulinei se dereglează, iar creierul nu mai evaluează corect nivelul real al grăsimii stocate. Rezultatul este un apetit crescut, senzații persistente de foame și o reducere reală a consumului energetic.
Există, totuși, și o perspectivă optimistă. Specialiștii subliniază că punctul de setare nu este fix pe viață. El poate fi ajustat în timp, prin îmbunătățirea calității somnului, reducerea stresului, adoptarea unei alimentații echilibrate pe termen lung, crearea unui mediu alimentar mai sănătos și menținerea unei activități fizice regulate. Aceste schimbări nu produc efecte peste noapte, ci necesită luni sau chiar ani pentru ca organismul să accepte o nouă stare de echilibru.
În paralel cu explicațiile medicale, persistă însă stigmatul social asociat obezității, uneori amplificat chiar de politicile publice. Măsuri precum limitarea reclamelor la alimente ultraprocesate pot avea un rol preventiv, dar nu rezolvă un fenomen complex care afectează un procent semnificativ din populația adultă, inclusiv în România. Mesajul comun al specialiștilor este clar: pentru mulți oameni, lupta cu kilogramele nu este o confruntare cu lipsa de voință, ci cu propria biologie, mediul în care trăiesc și factori psihologici adesea ignorați.
Obezitatea nu este o greșeală personală și nici un eșec moral. În locul judecății și al criticii, este nevoie de empatie, educație și de o abordare medicală informată, care să țină cont de complexitatea reală a corpului uman.
Sursa : https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/mitul-vointei-in-lupta-cu-kilogramele-de-ce-unii-oameni-slabesc-mai-greu-3571651
Leave a Reply