Riscurile psihosociale de la locul de muncă, precum programul excesiv, nesiguranța profesională, stresul constant sau hărțuirea, sunt asociate anual cu peste 840.000 de decese la nivel mondial, potrivit unui raport al Organizației Internaționale a Muncii, agenție a ONU. Specialiștii avertizează că aceste probleme contribuie semnificativ la apariția bolilor cardiovasculare, tulburărilor mintale și chiar a suicidului.
Raportul arată că presiunea profesională și mediile de lucru toxice afectează atât sănătatea psihică, cât și pe cea fizică. Depresia, anxietatea, burnout-ul, insomnia și oboseala cronică se numără printre cele mai frecvente consecințe. În paralel, stresul prelungit poate favoriza comportamente nocive precum fumatul, consumul excesiv de alcool, alimentația dezechilibrată și lipsa mișcării, ceea ce crește riscul de obezitate, hipertensiune și alte afecțiuni cronice.
Datele indică faptul că peste o treime dintre angajații din lume lucrează mai mult de 48 de ore pe săptămână. Cercetările arată că un program de 55 de ore sau mai mult crește semnificativ riscul de accident vascular cerebral și de boli cardiace comparativ cu un program normal. Totodată, aproape un sfert dintre salariați au trecut prin forme de violență sau hărțuire la locul de muncă, cele mai răspândite fiind abuzurile psihologice.
Experții ONU subliniază că digitalizarea, inteligența artificială și munca la distanță schimbă rapid mediul profesional, iar angajatorii trebuie să adopte măsuri de prevenție. Printre soluțiile recomandate se numără echilibrarea volumului de muncă, clarificarea responsabilităților, programe rezonabile și acces rapid la servicii de sprijin pentru sănătatea mintală.
Sursa : https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/munca-ucide-840-000-de-oameni-pe-an-potrivit-unui-raport-onu-stresul-si-riscurile-psihosociale-afecteaza-inima-si-sanatatea-mintala-3741557














Leave a Reply