Mulți oameni cred că moștenirea li se cuvine automat, indiferent cât timp trece de la decesul unei rude. În realitate, dreptul de a moșteni se poate pierde dacă succesiunea nu este acceptată în termenul prevăzut de lege sau dacă moștenitorul a comis fapte grave împotriva celui decedat. Avocatul Bogdan Pițigoi explică faptul că termenul general pentru a accepta sau a renunța la moștenire este de un an de la deschiderea succesiunii, adică, de regulă, de la data decesului. Cine nu își exprimă opțiunea în acest interval poate fi considerat străin de moștenire, iar partea lui ajunge la ceilalți moștenitori. Un detaliu important este că termenul privește acceptarea, nu finalizarea procedurii la notar, care poate avea loc și mai târziu, dacă moștenitorul a acceptat la timp. Acceptarea poate fi expresă, printr-o declarație, sau tacită, prin fapte care arată clar intenția de a moșteni, cum ar fi administrarea sau conservarea bunurilor rămase, deși nu orice cheltuială sau gest are acest efect. Dacă niciun moștenitor nu acceptă, moștenirea devine vacantă, iar bunurile ajung la comuna, orașul sau municipiul unde se află.
Nici moștenitorii rezervatari, adică copiii, soțul supraviețuitor și părinții celui decedat, nu sunt scutiți de obligația de a accepta la timp. Ei beneficiază de rezerva succesorală, o parte din avere de care nu pot fi lipsiți prin donații sau testament, care reprezintă, în principiu, jumătate din cota pe care ar fi primit-o fără testament: de exemplu, cine ar fi moștenit jumătate din avere are o rezervă de un sfert. Fără acceptare în termen, însă, se pierde și această protecție. Moștenirea poate fi pierdută și prin nedemnitate, o sancțiune pentru fapte grave. Nedemnitatea de drept intervine automat în urma unei condamnări definitive pentru omorul, tentativa de omor sau violențele care au dus la moartea celui care lasă averea, iar notarul sau instanța doar o constată. Nedemnitatea judiciară poate fi declarată de instanță, de exemplu, pentru cel care a ascuns, distrus sau falsificat testamentul ori a folosit înșelăciunea sau violența ca să împiedice întocmirea sau modificarea lui. Există și situația renunțării voluntare, pe care unii o aleg din motive personale sau financiare, inclusiv când au datorii, însă renunțarea se face în fața notarului, nu prin simpla tăcere, și nu poate fi folosită oricum pentru a-i împiedica pe creditori să își recupereze banii.
Cine este considerat străin de moștenire pentru că nu a depus o declarație de acceptare poate contesta această concluzie, dovedind în instanță că a acceptat tacit în termenul de un an. Pot conta, de pildă, facturile pentru materiale de construcție, plata taxelor sau a reparațiilor la casă ori alte acte de administrare, însă simplul fapt de a locui în imobil sau de a face unele cheltuieli nu înseamnă automat acceptare, iar instanța analizează fiecare situație. Dacă se dovedește acceptarea la timp, persoana își poate cere drepturile și poate contesta certificatul de moștenitor emis fără ea. Prin testament, oricine poate decide cui îi lasă averea, dar numai în limitele legii. Frații, unchii sau alte rude care nu au rezervă pot fi excluși complet, însă copiii, soțul și părinții nu pot fi lipsiți de partea rezervată, dacă acceptă moștenirea. Astfel, dacă un părinte îi lasă întreaga avere unui singur copil, celălalt poate cere respectarea rezervei sale. Faptul că cineva nu apare în testament nu înseamnă automat că a fost dezmoștenit, totul depinzând de conținutul testamentului și de calitatea de moștenitor. Pentru a evita surprizele, specialiștii recomandă ca, după decesul unei rude, moștenitorii să meargă cât mai repede la notar pentru deschiderea succesiunii, chiar dacă împărțirea propriu-zisă a bunurilor se face mai târziu.
Leave a Reply