Dan Dinu, fotograful de natură și regizorul care a dus imaginea „României Sălbatice” în toată lumea, revine cu un nou documentar de amploare, „Delta Sălbatică”, la care a lucrat cinci ani. Regizorul a povestit că, pentru a surprinde cu adevărat Delta Dunării, trebuie mai întâi să o înțelegi, iar asta cere o documentare atentă și mult timp. Natura are ritmul ei și nu poate fi grăbită, oricât ți-ai dori să termini filmul mai repede, așa că echipa a petrecut efectiv 162 de zile pe teren. Pentru Dan Dinu, Delta nu putea lipsi din seria sa de filme, fiind, în opinia lui, cea mai mare comoară naturală a României, cu peste 5.000 de specii de plante și animale. Delta Dunării, a doua ca mărime din Europa și declarată rezervație a biosferei, este una dintre cele mai bine păstrate zone umede ale continentului.
Deși pelicanii și codalbii sunt vedetele cunoscute ale Deltei, regizorul spune că pe el l-au impresionat cel mai mult vietățile mici, pe care puțini le bagă în seamă. Povestește, amuzat, că atunci când a fost întrebat care a fost cel mai mare sacrificiu făcut pentru film, răspunsul a fost sângele „donat” țânțarilor, pe care i-a filmat ieșind din apă și pe care îi consideră fascinanți. Și mai mult l-au surprins colembolele, insecte minuscule care trăiesc pe suprafața apei și sar spectaculos, pe care le-a filmat fără să știe la început ce sunt și care au ajuns să aibă propria secvență în film, deși nu erau în scenariu. A doua mare surpriză a fost o scoică de râu care s-a apropiat de locul în care filmau plante subacvatice, permițându-i să surprindă în detaliu felul în care filtrează apa. Dan Dinu spune că exact asta iubește la natură: oricât de bine ai pregăti un scenariu, el rămâne doar o schiță, pentru că nu știi niciodată ce vei prinde pe cameră și ce va rămâne la montaj, iar natura găsește mereu o cale să te surprindă și să fure, pe neașteptate, prim-planul.
Delta este una dintre cele mai puțin populate zone din Europa, iar regizorul spune că acolo omul nu este specia dominantă, motiv pentru care în tot filmul apare un singur om, abia la final și cu un rol bine stabilit. Echipa s-a gândit mult cât loc să le facă oamenilor într-o regiune cu o istorie multiculturală bogată, dar a ales o abordare mai creativă: povestea este spusă din perspectiva apei, prin vocea actriței Medeea Marinescu. Pentru că ar fi sunat ciudat ca apa să vorbească despre oameni fără să pară moralizatoare, filmul s-a concentrat pe natură, lăsând urmele activității umane să se vadă indirect, prin incendiile de vegetație, seceta și efectele desecărilor din trecut. Documentarul vine ca o invitație de a privi altfel o zonă fragilă, pe care mulți o știu doar din poze cu pelicani, și ca un îndemn de a o proteja, pentru că bogăția ei depinde de echilibrul delicat dintre apă, viețuitoare și oameni.
Leave a Reply