Povestea unei femei care a fost în moarte clinică. Experiența care i-a schimbat în mod radical viața: “Am parcurs o anumită porțiune din drumul spre cer…”

În viața fiecărui om există un moment de cotitură, un moment care schimbă radical lucrurile și viziunea despre viață. Printr-un astfel de moment a trecut și Mia Scarlat, femeia care și-a dedicat întreaga viață îngrijirii și educării a zeci de copii abandonați.
Mia Scarlat are o poveste de viață impresionantă. La începutul anilor ’90, această femeie a fost la limita dintre viață și moarte, iar acest moment a făcut-o să se schimbe complet. Din cauza unor probleme de sănătate, Mia Scarlat a suferit un stop respirator și pentru câteva momente, a putut să vadă ce se află dincolo de lumea reală. A simțit liniștea, pacea, a fost aproape de Dumnezeu, dar s-a întors din drumul către divinitate și a descoperit care este cu adevărat rolul ei pe pământ.
“Un eveniment nefericit de viață, dar care, de fapt, a determinat trecerea mea într-o altă fază de înțelepciune. Atunci am avut un stop respirator, în timpul operației. În 1990 am petrecut 7 luni în diverse spitale. Am întâlnit oameni care sufereau și mureau, oameni care nici măcar nu știau unde se duc. Atunci am descoperit ceva extraordinar.
Viața are un sens, important este dacă tu însuți îți poți descoperi sensul. Mi-am dat seama că Dumnezeu îngăduie și a îngăduit cumva ca să trec peste acele momente. Toată viața mea am fost o ființă bună, cred eu, am încercat să fac bine, dar atunci am avut curajul și îndrăzneala ca nimic să nu mă mai oprească. Trecând prin acel stop respirator am învățat să retrăiesc dăruindu-mă celorlalți și aceasta a devenit prioritatea vieții mele.
Am privit totul de deasupra, am avut o anumită experiență pe care foarte mulți oameni care trec prin astfel de momente o au. Priveam totul de la înălțime ca și când asistam la ceea ce mi se întâmplă. Am simțit că mă detașez și îmi spuneam: “Ce fericire! Am ajuns la Dumnezeu și nu voi mai simți durerea”. Era o stare de liniște mai mult, de pace, dar în clipa aceea am realizat că îmi este foarte frig. Am parcurs o anumită porțiune din drumul spre cer și atunci m-am speriat și am spus:
“Doamne, înseamnă că tu m-ai respins din Împărăția Ta”, m-am gândit că m-a aruncat în iad”, a povestit Mia Scarlat, în emisiunea “Povești de viață”.
După această experiență, Mia Scarlat a pus bazele unei fundații și a încercat să ofere un sprijin copiilor abandonați.
Sursa: avantaje.ro