Inima are propriul ei sistem nervos, o rețea de aproximativ 40.000 de neuroni ascunși în micile depozite de grăsime care o înconjoară, numită de specialiști sistemul nervos cardiac intrinsec și supranumită „mini-creierul” inimii. Se știa de ani buni că această rețea ajută la reglarea ritmului cardiac, dar rolul ei exact rămăsese în mare parte un mister. Un studiu făcut pe șoareci și publicat în revista Cell arată acum că acest mini-creier nu este doar un simplu releu care transmite comenzi, ci un sistem esențial pentru supraviețuire. Până acum, cercetătorii credeau că el doar preia semnalele sistemului nervos autonom, cel care se ocupă de funcțiile pe care nu le controlăm conștient, precum bătăile inimii și respirația, și care este condus de creier și măduva spinării. Noile date arată că rețeaua reglează activ funcționarea inimii, prin două grupe distincte de neuroni. Primii, numiți Npy+, se ocupă de activitatea de zi cu zi, adică de ritmul cardiac, de funcția de bază a inimii și de circulația sângelui prin arterele coronare. Ceilalți, Ddah1+, intră în joc la efort mare sau la stres emoțional intens și o feresc de tulburările de ritm.
Rui Chang, profesor de neuroștiințe la Facultatea de Medicină a Universității Yale și coautor al studiului, explică faptul că, fără aceste circuite locale, inima nu s-ar putea adapta la nevoile mereu schimbătoare ale organismului. Neuronii din această rețea comunică între ei și cu cei controlați de creier, astfel că pot ajusta permanent activitatea electrică și mecanică a inimii, accelerând-o atunci când ne aflăm în pericol și încetinind-o când pericolul a trecut, după cum explică profesorul Deepak L. Bhatt, de la Școala de Medicină Icahn din New York. Comunicarea merge în ambele sensuri, iar cardiologul Majid Basit, din Houston, subliniază că rețeaua primește informații de la creier și de la restul corpului, dar ia și decizii proprii, mai rapid decât dacă ar aștepta comanda centrală. Ea menține debitul de sânge potrivit în timpul efortului, al emoțiilor sau chiar când ne ridicăm brusc din pat, reglează forța cu care se contractă inima, o ajută să se relaxeze între bătăi și sincronizează ritmul cu impulsurile electrice. Capacitatea inimii de a se regla singură se vede, de altfel, și la pacienții cu transplant cardiac, la care inima nouă bate normal chiar dacă legăturile nervoase cu creierul au fost întrerupte în timpul operației.
Descoperirea ar putea schimba felul în care sunt tratate bolile de inimă. Terapiile actuale acționează asupra mușchiului cardiac, a vaselor de sânge sau a sistemului electric al inimii, iar unele medicamente au efecte secundare neplăcute, de la probleme ale rinichilor și risc de sângerare până la amețeli și oboseală. Cercetătorii speră ca, pe viitor, să poată acționa țintit doar asupra neuronilor implicați într-o anumită problemă, fără să îi afecteze pe ceilalți. Variantele studiate includ stimularea electrică a unor ramuri nervoase precise, medicamente care țintesc moleculele specifice anumitor neuroni, ecografia focalizată de intensitate redusă combinată cu tratamente, stimularea nervului vag cu curenți slabi sau, mai departe în timp, terapii genetice. Astfel de abordări ar putea ajuta în fibrilația atrială, una dintre cele mai frecvente tulburări de ritm, care crește riscul de accident vascular cerebral, dar și în insuficiența cardiacă sau după un infarct. Pentru că experimentele au fost făcute pe șoareci, mai sunt necesari ani de cercetare înainte ca descoperirea să ajungă la pacienți, însă ea arată că inima este mult mai „inteligentă” decât se credea.
Leave a Reply