Distanța de mii de kilometri lasă urme în relația dintre părinții plecați la muncă în străinătate și copiii rămași acasă. Un studiu al organizației Salvați Copiii România arată că 35,7% dintre acești părinți simt că legătura cu propriii copii a devenit mai distantă după plecare, iar aproape unul din trei, adică 31,2%, nu vorbește cu ei în fiecare zi. Cercetarea a fost făcută în septembrie și octombrie 2026 pe 1.005 părinți care lucrează în Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța, Irlanda, Austria și Belgia și au acasă copii de până la 17 ani, în cadrul proiectului „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu o marjă de eroare de plus-minus 3%. Întrebați ce le lipsește cel mai mult copiilor, 40,5% dintre părinți au spus timpul petrecut împreună, iar 31,3% afecțiunea arătată direct, în timp ce 14% au pomenit absența de la momentele importante din viața celor mici și 6% sprijinul în problemele de zi cu zi. Doar 2% cred că lipsa lor nu se simte. Unii au scris, cu sinceritate dureroasă, că le lipsește copilului chiar prezența lor sau un umăr pe care să plângă când vine supărat de la școală.
Doar 39% dintre părinți cred că își pot sprijini emoțional copilul de la distanță, 21% spun că nu pot, iar 40% nu s-au putut pronunța. Mai mult, 15% observă că propriul copil nu apelează la ei când are nevoie de ajutor. Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii, subliniază că programele pentru acești copii trebuie să îi includă mereu și pe părinți, pentru a păstra legătura dintre ei și a încuraja comunicarea, în ciuda distanței. Cele mai mari obstacole sunt distanța, invocată de 79,3% dintre părinți, programul de lucru, de 55,8%, și costul drumurilor acasă, de 48,6%. Peste jumătate, 54,2%, nu țin legătura direct cu școala sau grădinița copilului, 15% se implică puțin sau deloc în deciziile legate de educație și 17% în cele legate de sănătate. Aproape jumătate dintre părinți, 48,8%, nu au pe nimeni la care să apeleze în țara în care muncesc, iar cei care au un sprijin se bazează mai ales pe prieteni români și pe rude.
Pentru mulți, plecarea nu este una de scurtă durată: 55% lucrează în străinătate de cel puțin trei ani, iar un sfert de peste cinci ani. Cu toate acestea, 41,7% intenționează să se întoarcă definitiv în România în următorii ani, 27,6% nu au acest plan, iar 30,8% nu s-au hotărât. Principalul motiv al revenirii este dorința de a fi lângă copil și familie, invocată de 85,4% dintre cei care vor să se întoarcă, urmat de găsirea unui loc de muncă bine plătit acasă, pentru 72,1%, și de servicii de sănătate și educație mai bune, pentru circa 30%. Dintre cei care nu vor să revină, 35,4% plănuiesc să își ia copilul la ei în următorii doi ani. Fenomenul este bine cunoscut și în satele din Banat, unde mulți părinți lucrează în Germania, Austria sau Italia, iar copiii rămân în grija bunicilor. Specialiștii amintesc că legea obligă părinții care pleacă la muncă în străinătate să anunțe din timp serviciul de asistență socială de la primărie și să desemneze, prin instanță, persoana care se va ocupa de copil, iar acolo unde părinții sunt departe, un apel video zilnic, implicarea în viața școlară și vizitele cât mai dese pot face diferența pentru echilibrul emoțional al celor mici.
Leave a Reply