Moartea nu înseamnă neapărat durere, chiar dacă bolile sau accidentele care o provoacă pot aduce suferințe mari. Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns cercetătorii care au studiat ultimele zile și ore de viață, pe baza datelor despre pacienții aflați în îngrijire paliativă, a studiilor despre creier și a mărturiilor celor care au supraviețuit unui stop cardiac. Specialiștii fac o distincție importantă între durerea provocată de boala care duce la deces și momentul în care conștiința se stinge definitiv, două lucruri adesea confundate. Un studiu amplu din Suedia, pe aproximativ 315.000 de persoane, a arătat că durerea este frecventă în ultima săptămână de viață, dar nu apare la toți: a fost raportată la 81% dintre bolnavii de cancer, 69% dintre cei cu demență, 68% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă și 57% dintre cei cu bronhopneumopatie obstructivă cronică. Cifrele se referă însă la orice moment din acea săptămână, nu la clipa morții. O altă analiză a arătat că aproximativ jumătate dintre pacienții aflați în ultimele două săptămâni de viață au avut dureri, alături de greutăți la respirație și confuzie, iar intensitatea suferinței depinde mult de boală, de starea generală și de tratamentele primite.
Pe măsură ce circulația, metabolismul și organele cedează, majoritatea pacienților devin tot mai somnolenți, dorm tot mai mult, vorbesc mai puțin și pot ajunge să nu mai reacționeze. Această scădere treptată a conștienței ar putea scurta perioada în care durerea este simțită conștient, însă lipsa reacțiilor nu înseamnă automat că omul nu mai simte nimic, motiv pentru care medicii urmăresc expresia feței, încordarea mușchilor, mișcările și respirația. Respirația zgomotoasă din ultimele ore, care pentru familie poate părea un semn de sufocare, apare de obicei când pacientul nu mai poate înghiți secrețiile și se află deja într-o inconștiență profundă, așa că nu indică neapărat suferință, iar schimbarea poziției sau anumite medicamente o pot ameliora. Există totuși situații, mai ales în bolile avansate de plămâni sau de inimă, în care lipsa de aer produce suferință reală. Cercetătorii au observat și că oprirea inimii nu oprește instantaneu orice activitate electrică din creier: unele studii au surprins scurte episoade de activitate, inclusiv unde gamma, legate în alte condiții de procese mentale complexe, însă acestea nu dovedesc că omul este conștient sau simte durere. Unii dintre cei resuscitați după un stop cardiac povestesc despre o liniște profundă, o lumină puternică, senzația că își privesc corpul din afară sau că își revăd viața, adesea cu un sentiment de calm, dar astfel de trăiri apar doar la o parte dintre supraviețuitori și pot fi explicate prin schimbări ale oxigenării și ale activității creierului. Ele spun ceva despre stările extreme ale creierului, nu despre ce se întâmplă după moartea definitivă, pentru că toți cei care le-au povestit au supraviețuit.
Cercetările arată că suferința severă nu este o parte inevitabilă a sfârșitului vieții. Medicina paliativă are tratamente care pot calma durerea și alte simptome, între care opioidele, precum morfina, care ușurează atât durerea puternică, cât și lipsa de aer, în doze stabilite pentru fiecare pacient, cu scopul de a alina suferința, nu de a grăbi moartea. În cazuri excepționale, când simptomele nu pot fi controlate altfel, medicii pot recurge la sedarea paliativă, o reducere controlată a conștienței, folosită doar ca ultimă soluție. Accesul la astfel de îngrijiri diferă însă mult de la o țară la alta, iar în România serviciile paliative sunt încă insuficiente față de nevoi, deși familiile pot cere, prin medicul de familie sau medicul curant, îngrijiri paliative la domiciliu sau în unități specializate, decontate în anumite condiții de casa de asigurări. Oamenii de știință recunosc că nu pot demonstra ce simte omul în chiar clipa morții, pentru că nimeni nu poate povesti asta după o moarte ireversibilă, iar diferențele dintre o stingere lentă, în urma unei boli, și o moarte bruscă, provocată de un accident, sunt mari. Concluzia lor este că moartea nu este întotdeauna fără durere, dar nici nu presupune obligatoriu suferințe extreme, iar o îngrijire atentă în ultimele zile poate face ca acest drum să fie cât mai liniștit, atât pentru cel care pleacă, cât și pentru cei care rămân lângă el.
Leave a Reply