În jur de 150 de petrecăreți au dat socoteală pentru participarea la o nuntă, în Tecuci. Oamenii s-au ținut de un plan pe care-l credeau bine pus la punct.
Au parcat la câteva străzi distanță și au venit pe jos la local. În imaginile surprinse în momentul în care au intrat forțele de ordine se vede că nu prea le păsa de respectarea distanței. Iar masca… îi cam incomoda.
Polițiștii îi vor amenda, nu înainte ca Direcția de Sănătate Publică să verifice dacă nu cumva vreunul dintre ei trebuia să stea în izolare sau carantină. Vor fi sancționați și organizatorul și administratorul restaurantului.
În timpul săptămânii, alte câteva zeci de persoane au participat la o petrecere privată similară. Polițiștii îi caută pentru a-i amenda.
Potrivit IPJ Galaţi, joi seară, în jurul orei 17:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci s-au autosesizat cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Tecuci, situat pe strada 1 Decembrie 1918, are loc o petrecere privată, cu ocazia căsătoriei dintre doi tineri.
Sursa : stirileprotv.ro













Leave a Reply