Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat RAED ARAFAT, a spus că în România autoritățile nu vor aplica discriminări
și reguli pentru cei care nu s-au vaccinat anti-COVID, dar este posibil ca în anumite zone din străinătate să li se ceară cetățenilor români să fie vaccinați, pentru a putea merge acolo.
„Nu înseamnă (vaccinarea n.red) că îţi reiei normalitatea (…) E posibil să fie unele întruniri internaţionale care să îţi spună ‘poţi să vii dacă eşti vaccinat’. E posibil, asta o să vedem.
Ne aşteptăm să se întâmple şi asta. În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli, dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă
nimeni, s-a desfăşurat numai online, e posibil să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat”, a afirmat şeful DSU sâmbătă seara, într-o emisiune la postul Antena 3.
Șeful DSU a mai spus că așteaptă cu nerăbdare să se vaccineze și el.
Cel mai important este că, indiferent dacă o persoană va face apoi forme ușoare de coronavirus, nu se va mai ajunge la forme severe și la sechele pulmonare pe termen lung, din cauza COVID-ului.
Ministerul Sănătății, campanie inedită pe Facebook: „Deja te-ai vaccinat? Postează o fotografie! Pa-pa, COVID!”
Ministerul Sănătății a lansat, sâmbătă, o campanie de susținere a vaccinării, pe Facebook.
„Deja te-ai vaccinat? Postează aici o fotografie”, este îndemnul Ministerului pentru cadrele medicale, singurele care sunt vaccinate anti-COVID la acest moment.
Integral pe ziaruldeastazi.online













Leave a Reply