Peste 2,4 milioane de elevi se vor întoarce la cursurile faţă în faţă odată cu redeschiderea şcolilor din 8 februarie, când începe al doilea semestru al anului şcolar 2020 – 2021.
La fel ca şi în semestrul I, unităţile de învăţământ vor funcţiona pe cele trei scenarii – verde, galben şi roşu – în funcţie de situaţia epidemiologică din localitatea în care se află. În acest context,
ministrul Educaţiei a anunţat că există posibilitatea ca scenariul verde să treacă sub 1,5 rată de incidență, în loc de 1 cât este în prezent, ceea ce înseamnă că mai mulți elevi vor merge fizic la școală, de luni.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, în cadrul unei videoconferințe la care au luat parte inspectorii școlari din toate județele, că există posibilitatea ca prevederile legate de scenariul verde să fie modificate.
Autorităţile iau în calcul posibilitatea ca scenariul verde să se aplice dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1.5 la 1.000 de locuitori.
Integral pe romaniatv.net













Leave a Reply