Ţările care impun restricţii românilor. Lista completă

Cehia se alătură ţărilor europene care impun restricţii românilor. Aceştia trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul ceh, rezultatul negativ al unui test molecular PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior sosirii.

Ţările care impun restricţii românilor. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că românii care vor să intre pe teritoriul Cehiei trebuie să prezinte test COVID negativ la sosirea în țară.

Persoanele care sosesc în Republica Cehia din state incluse pe listele portocalie, roşie şi roşu închis – România este inclusă pe lista roşie – trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul ceh, rezultatul negativ al unui test

molecular PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior sosirii sau al unui test antigen, efectuat cu cel mult 24 ore anterior sosirii, se arată într-un comunicat al MAE transmis sâmbătă.

Potrivit MAE, autorităţile cehe au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Cehia, în contextul pandemiei de COVID-19, iar noile măsuri se aplică de vineri, 5 februarie 2021.

“Accesul pe teritoriul Republicii Cehia este permis doar pentru motive întemeiate, respectiv întoarcerea la reşedinţă, deplasarea în scop de muncă, studii, raţiuni familiale, fiind excluse călătoriile în scop turistic”, se spune în comunicat.

De asemenea, MAE reaminteşte că toate persoanele care călătoresc în acest stat trebuie să completeze, în prealabil, Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form).

Ţărilor din Europa care au impus restricţii românilor, în contextul pandemiei:

MAE: Persoanele obligate la test PCR negativ pot intra în Bulgaria numai prin anumite puncte de frontieră

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile bulgare, persoanele care se deplasează din România în Republica Bulgaria

şi care nu se încadrează în excepţiile de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2

pot intra în ţara vecină numai prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin şi Vama Veche-Durankulak.

Integral pe RomâniaTV.net

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *