Peste 5.400 de amenzi, aplicate pentru nerespectarea carantinei sau nepurtarea măștii. Peste 1.700 de acțiuni de control au avut loc în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, nagajații din sistemul MAI, dar și alte organe competente au efectuat peste 1.700 de acțiuni de control, la nivel național, privind modul în care sunt respectate măsurile sanitare și de protecție, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost aplicate peste 5.400 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre ele fiind în cazul persoanelor care nu au respectat carantina și în cazul celor care au refuzat să poarte masca de protecție.

Peste 16.000 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, precum şi angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au efectuat verificări la peste 5.200 de operatori economici și aproape 70.000 de persoane, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, au fost verificate peste 9.000 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri, dar și aproximativ 250 de operatori transport persoane.

În urma acțiunilor întreprinse, echipele mixte de control au aplicat 6.176 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.100.000  lei, dintre care peste 5.400 sancțiuni au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea distanțării fizice, cuantumul acestora fiind de peste 800.000 lei.

Sursa : b1.ro

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *