România a fost lăudată de presa internațională pentru performanțele economice din 2020

Economia a dat marți o veste excelentă. Pe întreg anul trecut scăderea economică a fost de sub 4% în condițiile în care țările ociidentale au înregistrat căderi chiar și duble față de noi.

Și asta pentru că în ultimele 3 luni din an România a reușit să evite o recesiune și chiar a crescut nesperat de mult deoarece autoritățile nu au mai impus măsuri restrictive severe ca în alte state potrivit economiștilor de la Bloomberg.

În acest peisaj optimist, peste 60% din managerii de firme participanți la un sondaj spun că în 2021 își reorganizează afacerile le digitalizează și fac angajări.

Economia României a fost lăudată marți de presa economică internațională pentru, culmea, o performanţă cu minus. Adică o scădere de doar 3,9 % a creșterii Produsului Intern Brut pentru anul trecut. În condiţii de criză mondială, se pare că măsurile de la noi au fost unele potrivite. Oamenii au continuat să lucreze și să cumpere, să consume bunuri şi produse. Creșterea economică înseamnă că față de anul precedent, o economie produce mai multe bunuri şi servicii ori acestea au o valoare mai mare. Prognoza oficială pentru anul acesta arată o creştere de 4,3% față de 2020 – o bancă de la noi a anunţat că am putea creşte chiar cu 5,5%.

Sursa : stirileprotv.ro

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *