Doi copii din Brașov i-au ajutat pe poliţişti să prindă doi tineri care le furaseră un telefon

O adevărată lecţie de curaj ne dau doi copii de 12 ani din oraşul Codlea, Braşov. Prieteni la cataramă, băieţii i-au ajutat pe poliţişti să prindă doi tineri care le furaseră un telefon.

I-au urmărit pe răufăcători, i-au fotografiat, au sunat la 112 şi au pornit apoi cu oamenii legii pe urmele suspecţilor. În mai puţin de o oră, aceştia din urmă erau încătuşaţi.

Elevi în clasa a 6-a, Andrei şi Ionuţ erau, ca de obicei, împreună când au fost opriţi de tâlhari.

Andrei Iatan: ”Unul dintre ei ne-a întrebat cât e ceasul, am scos telefonul, l-am scos ca să-i zic cât e ceasul. El mi l-a luat din mână şi a fugit. Şi am pornit după ei”.

Fără să se piardă cu firea, Andrei a sunat la 112, a povestit cu lux de amănunte cele întâmplate şi a reuşit să le trimită poliţiştilor chiar şi o fotografie cu făptaşul.

Ionuț Agapie: ”Sincer, eram panicat şi am făcut ce mi-a venit în cap. Am sunat la poliţie, am încercat să fac poze şi m-am ţinut după ei ca să pot spune poliţiei unde sunt. Exact atunci a ajuns un echipaj de poliţie, am intrat în maşină şi ne-am plimbat printre blocuri şi l-am găsit pe cel cu geaca gri”.

Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/doi-copii-din-brasov-i-au-ajutat-pe-politisti-sa-prinda-doi-tineri-care-le-furasera-un-telefon.html

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *