Caz șocant în Botoșani. Un bebeluș ar fi murit pentru că ar fi fost legănat prea tare

Durere fără margini pentru o tânără mamă din Botoșani, care și-a pierdut fetița de numai șase luni. Micuța s-ar fi stins după ce ar fi fost legănată violent, arată primele date.

Iar anchetatorii vorbesc despre sindromul copilului zgâlțâit, care provoacă leziuni la nivelul creierului.

Cea care i-a dat viață bebelușului ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă.

Mama copilei, în vârstă de 24 de ani, le-a povestit polițiștilor că, de câteva zile, micuța era slăbită și respiră cu greu. În momentul în care femeia și-a găsit bebelușul fără suflare, a sunat la 112. Însă echipajul medical ajuns la fața locului s-a văzut nevoit să constate decesul.

Nicoleta Arpinte, procuror al Parchetulului Dorohoi: “Dosarul a ajuns inițial la Parchetul Botoșani pentru lovituri cauzatoare de moarte, dar la necropsie nu s-au pus în evidență leziuni externe. Avem concluzii provizorii. Medicul legist a constatat că moartea a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii subdurale, cauzată cel mai probabil de zgâlțâirea copilului. Este vorba de așa-zisul sindrom al copilului zgâlțâit.”

Acest sindrom apare la copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 luni, dar este întâlnit și la 5-6 ani, spun specialiștii.

Sursa : stirileprotv.ro

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *