Tânărul care a jefuit zilele trecute o farmacistă, a fost prins după mai multe zile de căutări. Acesta a sunat la 112 în noaptea de duminică spre luni, chemându-i pe polițiști să îl ia de acasă.
Bărbatul în vârstă de 31 de ani, din Timișoara, a sunat în noaptea de duminică spre luni la 112, în jurul orei 3, cerându-le polițiltilor să vină să îl ia de acasă.
„În urma investigațiilor efectuate, azi-noapte, în jurul orelor 03.15 a fost identificat un bărbat în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei. În prezent acesta se află la audieri la sediul Poliției Municipiului Timișoara”, au transmis luni dimineață reprezentanții IPJ Timiș.
Tânărul a recunoscut în timpul audierilor că el este cel care a jefuit-o pe farmacistă, în data de 21 mai. Acesta a mers inițial să cumpere Regenon, un medicament pe baza de amfetamină, iar în momentul în care farmacista i-a spus că are nevoie de rețetă tânărul a devenit agresiv. A bruscat-o și a furat aproximativ 2000 de lei și 10 cutii cu Regenon
Sursa: antena3.ro













Leave a Reply