Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu solicită public ministrului Nelu Tătaru să o transfere pe fata incendiată în Mehedinți din Spitalul Craiova către un centru specializat pentru marii arși, „unde să aibă o șansă la viață”.
După ce a citit pe www.stirileprotv.ro că fata de 17 ani este în stare gravă și respiră doar cu ajutorul aparatelor, conform medicilor, Voiculescu a publicat pe contul de Facebook un mesaj pentru ministrul Sănătății.
„Domnule ministru Tătaru, Craiova de când are “compartiment special pentru marii arși”? Duceți fata într-un centru specializat unde să aibă o șansă la viață!”, spune Vlad Voiculescu.
În replică, Ministerul Sănătății a transmis pentru Știrile PRO TV că cei de la Centrul Operativ pentru situații de urgență nu au găsit locuri libere în centrele de mari arși.
Fata a fost stropită cu benzină și incendiată, vineri, de un bărbat de 45 de ani, care a fost deja reținut de poliție. Acesta este un fost condamnat pe viață la închisoare, pentru mai mute crime, dar care a fost eliberat în mai 2019, în baza recursului compensatoriu. El era prieten cu tatăl fetei.
Cei doi – bărbatul de 45 de ani și fata de 17 ani – țineau legătura pe rețelele de socializare.
Mai mult decât atât, acum o săptămână, fata a depus o plângere pentru viol împotriva lui, după care a fost luată în grijă de Protecția Copilului. Cu toate acestea, bunica și fratele au venit și au luat-o acasă pe semnatură.













Leave a Reply