Un șofer din Vaslui i-a uimit pe polițiștii rutieri care l-au oprit în trafic și l-au testat cu aparatul etilotest pentru a afla alcoolemia. Polițiștii nu au crezut prima dată când au citit rezultatul, astfel că l-au mai testat o dată și apoi l-au dus la spital.
Mai exact, 4,26 la mie. Se ştie că alcoolemia în sânge este dublă faţă de cifra indicată de alcooltest, astfel că, şocaţi, agenţii l-au întrebat cum a mai condus în starea acesta, iar bărbatul le-a spus că nu a avut nicio problemă.
Conducătorul auto este din Gugeşti, are 43 de ani, iar când a fost testat cu aparatul alcooltest a apărut o valoare de 2,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Este o valoarea de comă alcoolică, dar bărbatul încă stătea în picioare şi chiar s-a lăudat agenţilor de la Poliţia Rutieră că a condus fără probleme.
Bărbatul spune că a văzut şi semnele rutiere de pe drum
Şoferul le-a spus poliţiştilor că a văzut bine drumul de la volan şi chiar şi semnele rutiere. Gestul său inconştient i-a adus dosar penal şi nu va mai conduce o perioadă lungă de timp, au declarat reprezentanţii Poliţiei.
Cu această alcoolemie, şoferul din Vaslui a doborât recordul unui alt conducător auto din Huşi care, atunci când a fost testat, avea 3,88 la mie valoarea alcoolui în sânge. Pe 15 iunie, acesta circula şi cu permisul suspendat.












Leave a Reply