Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării–cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie gricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, transmite Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis a promulgat vineri mai multe legi. Una dintre acestea se referă la tranzacţiile cu terenuri:
„Art. 4. – (1) Înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune, la preţ şi în condiţii egale, în următoarea ordine:
a) preemptori de rang I: coproprietarii, rudele de gradul I, soţii, rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
b) preemptori de rang II: proprietarii investiţiilor agricole pentru culturile de pomi, viţă de vie, hamei, irigaţii exclusiv private şi/sau arendaşii. În cazul în care pe terenurile supuse vânzării se află investiţii agricole pentru culturile de pomi, viţă de vie, hamei şi pentru irigaţii, prioritate la cumpărarea acestor terenuri au proprietarii acestor investiţii;
c) preemptori de rang III: proprietarii şi/sau arendaşii terenurilor agricole vecine cu terenul supus vânzării, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (2) şi (4);
d) preemptori de rang IV: tinerii fermieri;
e) preemptori de rang V: Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeştiˮ şi unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, organizate şi reglementate prin Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, cu modificările şi completările ulterioare, şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, precum şi instituţiile de învăţământ 3 cu profil agricol, în scopul cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan cu destinaţia strict necesară cercetării agricole, aflate în vecinătatea loturilor existente în patrimoniul acestora;
f) preemptori de rang VI: persoane fizice cu domiciliul/reşedinţa situat/situată în unităţile administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau în unităţile administrativ-teritoriale vecine;
Integral pe RomâniaTV.ro













Leave a Reply