Pentru credincioși pandemia și măsurile obligatorii de protecție nu contează! Mai multe persoane au făcut scandal în fața Mănăstirii Curtea de Argeș, penru a intra la slujba din Ajunul Sfintei Maria. Oamenii au devenit agresivi cu forțele de ordine.
- Slujbă cu scandal la Mănăstirea Curtea de Argeș.
- Unii credincioși nu au înțeles că trebuie să respecte măsurile de protecție.
„Calmați-vă! Calmațivă!”, sunt îndemnurile jandarmilor, care par în zadar.
Slujba s-a desfășurat în condiții speciale. A fost ținută afară, în fața Necropolei Regale. Numărul de persoane care au avut acces înăuntru a fost extrem de limitat, mult mai mic, comparativ cu anii precedenți.
Vorbim despre un total de 750 de persoane. Măsura a fost luată pentru a putea fi păstrată distanța socială, cerută prin ordinul Ministerului Sănătății. Jandarmii au organizat rânduri și au permis accesul, în măsura în care se făcea loc în fața mănăstirii.
De asemenea, moaștele Sfintei Filofteia nu au mai fost scoase de preoți.
Integral pe spynews.ro
O femeie s-a prefăcut leșinată, însă și-a revenit, ca prin minune, la vederea Ambulanței.
În urma incidentului, șapte persoane s-au ales cu amendă pentru tulburarea linițtii și ordinii publice.













Leave a Reply