Eva Heyman și povestea din spatele statuii din Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea

„De cinci zile suntem aici, micul meu jurnal, dar îţi declar pe cuvântul meu de onoare că am impresia că au trecut cinci ani. (…) Nu-mi pot închipui cum va fi în continuare.”

Asta scria, pe 10 mai 1944, Eva Heyman despre primele zile petrecute în ghettoul din Oradea. În jurnalul său, copila de 13 ani a notat tot ce a trăit după ce 30 de mii de evrei din Bihor au fost aduși în zonele special delimitate pentru ei.

”Micul meu jurnal, sunt prea mică să pot descrie ce am simţit. În şapte camere locuim 84 de oameni, iar holul şi coridorul sunt pline cu saltele. Seara am vrut să aprindem lumina electrică, dar am fost deconectaţi; evreilor nu li se cuvine lumina electrică”

Rămasă în grija bunicului, după ce părinții s-au despărțit, mica Eva a povestit despre continua spaimă cu care trăiau locuitorii ghettourilor evreiești din Oradea acelor ani.

„Eu, micul meu jurnal, m-aş lăsa sărutată şi de jandarmul acela care se uită cruciş şi care ne-a luat făina, numai să nu ne ucidă, numai să mă lase să trăiesc.”

La finalul lunii mai și începutul lunii iunie a anului 1944, evreii din Oradea au fost urcați în trenuri și trimiși spre temutele lagăre ale morții din Germania și Polonia. S-au întors acasă mai puţin de 3000 dintre ei.

Înainte ca Eva să fie deportată, servitoarea familiei a reușit să ajungă la fetiță. Ultimele cuvinte scrise în jurnal consemnează această întâlnire.

”Nu mai pot scrie, Micul meu jurnal, îmi curg lacrimile, fug la Mariska…”

Copila a fost ţinută ascunsă de o doctoriţă în lagărul de la Auschwitz, dar a fost descoperită de doctorul Mengele care a împins-o personal, spun martorii, în duba morţii. Eva Heyman era ucisă în camera de gazare, pe 17 octombrie 1944.

Statuia fetiţei a fost dezvelită în 2015 în Parcul Bălcescu din Oradea, locul unde evreii din Bihor erau urcați în trenurile morții. Monumentul a fost donat de Asociaţia Tikvah Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice.

„Nu am considerat niciodată că acest memorial trebuie să ne aparţină nouă doar pentru că noi l-am realizat. Este în memoria tuturor copiilor evrei deportaţi din Oradea în 1944, este vorba de istoria întregului oraş”, spune Emilia Teszler, preşedintele asociaţiei Tikvah.