O adolescentă din Lugoj a pictat zeci de tablouri, le-a vândut și a donat banii obținuți către spitale

O adolescentă de 15 ani din Lugoj a înțeles cât de mult au nevoie de sprijin pacienții infectați cu coronavirus și s-a gândit să le dea o mână de ajutor, folosindu-se de talentul său. Patricia Tărăbuță, pasionată de pictură, a început să realizeze tablouri și să le scoată la vânzare. Banii pe care i-a obținut i-a donat spitalelor.

„Din compasiune pentru cadrele medicale, mă gândesc să încerc a ajuta sistemul medical. În data de 24.03.2020 încep a picta primul tablou și prin vânzarea lui continui, în speranța de a strânge cât mai mulți bani pentru susținerea spitalelor. Cu ajutorul moral și material din partea dvs., am continuat proiectul prin cele 19 tablouri vândute. În urma vânzării s-a strâns suma totală de 6440 RON”, a anunțat adolescenta pe pagina sa de Facebook.

Sursa: antena3.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *