Ludovic Orban, prima reacție după decizia CCR: „Avem bază legală pentru toate măsurile pe care le-am instituit”

 Ludovic Orban, prima reacție după decizia CCR: „Avem bază legală pentru toate măsurile pe care le-am instituit”

Vineri, Ludovic Orban a făcut prima declarație cu privire la decizia Curții Constituționale. ”Legea 55 ne conferă bază legală pentru toate măsurile pe care le-am instituit prin Hotărâre de Guvern și prin Ordin de Ministru”, spune premierul.

Au fost considerate neconstituționale numai prevederile legate de cenzurarea de către Parlament, prin hotărârea Parlamentului a Hotărârii de Guvern, privind instituirea versus prelungirea stării de alertă.

Celelalte prevederi din Legea 55 sunt în picioare. Legea 55 ne conferă bază legală pentru toate măsurile pe care le-am instituit prin Hotărâre de Guvern și prin Ordin de Ministru. Inclusiv pentru carantină și izolare la domiciliu. 

Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am mai avea posibilitatea, prin Direcțiile de Sănătate Publică să decidem izolarea la domiciliu a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele diagnosticate pozitiv.

Gândiți-vă ce s-ar putea întâmpla dacă nu am putea să introducem în izolare la domiciliu pe cei care vin țări cu nivel mare de răspândire a virusului, practic nu am face altceva decât să dăm drumul la virus liber în societate”, a declarat Ludovic Orban.