Renumit medic din România: „Valul 2 cred că vine în iulie-august. E bună reinstaurarea stării de urgenţă”

 Renumit medic din România: „Valul 2 cred că vine în iulie-august. E bună reinstaurarea stării de urgenţă”

Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, consideră, în contextual creșterii alarmante a numărului de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus, că într-o mare parte din țară valul 2 va veni în iulie-august și ”ne întoarcem la Starea de Urgență”.

Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara a declarant, în Interviurile Timișoarei, că valul doi de Covid-19 era așteptat să fie abia în noiembrie – decembrie, însă poporul român nu este unul disciplinat și mulți oameni nu au respectat regulile.

”Inițial, când am calculat după statistica epidemiologică a unui virus, ne așteptam ca valul 2 să fie abia în noiembrie-decembrie. Am spus-o de mai multe ori, pentru că noi nu știm să fim responsabili și disciplinați… Mă gândesc la noi, ca și popor. Am privit acești pași de relaxare fără o anumită responsabilitate și, practic, ce am cerut noi au fost măsurile de bun simt: să te speli pe mâini, să îți aerisești casa, să porți mască pentru a fi protejat și tu și colegii. Nu am cerut măsuri extraordinare. Să ne limităm puțin distanța fizică la 1,5-2 metri, dacă avem o infecție respiratorie, să stăm acasă. Am cerut măsuri de bun simt, dar uitați-va cu ce ne confruntăm. Există un indice, care, dacă este subunitar, ne arată ca valul pandemic e în scădere, R-ul acela, care, dacă scade sub 1 la numărul de infectați pe cap de locuitori, înseamnă că pandemia e în scădere. Problema a fost că, odată ce s-a instituit al doilea val de relaxări, am constatat, și noi ne uităm la cifre de 2-3 ori pe zi, am constatat că numărul de îmbolnăviți crește, acum suntem la 1,4-1,6. Ajungem la nivelul din februarie-martie, de la începutul pandemiei”, a spus doctorul.

 

Ce parte a țării se va confrunta cu valul doi de Covid-19 în iulie – august

Cristian Oancea a menționat că a fost constatat un flux migrațional. Mai precis, o parte a populației din Bucureștis-a dus către Dobrogea, astfel că au apărut focarele pe litoral, iar o altă parte spre Brașov. În plus focare mai sunt și în Brăila, Bacău și zona Iașului.

„În partea această a țării, încet, încet, valul 2 cred că vine în iulie-august. Am discutat cu epidemiologii, și am atras atenția, dacă respectăm aceste măsuri de bun simț, care nu sunt coercitive social sau de îngrădire a drepturilor sociale, terasele sunt deschise, s-au deschis muzeele, se poate circula, dar uitați-vă în supermarketuri sau în mall-uri câți poartă masca”, a spus el,  cf romaniatv.net

Mai mult, acesta spune ca valul doi e posibil să fie mai agresiv. „Nu știu ce decizie se va lua. În ultimul timp, polticul, pe ambele esichere, a început să se implice. Cât se implică politicul, nu e bine. Cât a fost stare de urgență, cu măsuri dure, am scăzut. Relaxarea e bună, trebuie să pornim economia, dar hai să purtăm acea mască, să respectăm acea distanță, dacă suntem răciți, să nu mai mergem la muncă. Dacă numărul va crește rapid și drastic, pentru binele comunității, nu vorbim de conspiraționiști, cred că da, e bună instaurarea (stării de urgență, n.r.)”, a mai adăugat Cristian Oancea.