Virgil Musta, despre al doilea val al pandemiei: Este deja prezent în anumite zone. Să nu „ne relaxăm” cu mai multe restricţii

 Virgil Musta, despre al doilea val al pandemiei: Este deja prezent în anumite zone. Să nu „ne relaxăm” cu mai multe restricţii

Medicul Virgil Musta atrage atenţia asupra unui nou val al pandemiei de coronavirus. Acesta susţine că deja  în anumite zone s-au înregistrat un număr alarmant de cazuri, ceea ce ar putea duce la o posibilă relaxare cu mai multe restricţii.

„Asistăm deja la un val doi în anumite zone ale ţării. Dacă ne uităm la Braşov, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei. Noi, în judeţul Timiş, din fericire, stăm bine, avem un număr foarte mic de cazuri, dar dacă nu vom fi precauţi şi nu vom înţelege că trebuie să respectăm regulile, sigur vom avea şi un al doilea val. Acesta poate apărea în lunile de toamnă, poate iarna. Sper ca acesta să poată fi ţinut sub control cum a fost ţinut şi în timpul primului val de pandemie”, a declarat Virgil Musta pentru Express de Banat.

Virgil Musta, medic în cadrul spitalul „Victor Babeş” din Timişoara şi purtător de cuvânt al instituţiei, precizează că există şi un risc însemnat de suprasaturare a sistemului medical.

Sunt zone în ţară în care numărul de cazuri a crescut chiar alarmant, cum este Braşovul, Bucureştiul, unde riscul de sufocare a sistemului de sănătate este deja prezent. Asta din cauză că oamenii nu înţeleg că există virus, că există transmitere, că trebuie să respectăm regulile şi că dacă nu le respectăm riscăm să ne relaxăm cu reguli mai stricte”, a încheiat Musta.

Sursa: RomâniaTV.net