Eugen Orlando Teodorovici, nou atac la Marcel Ciolacu: „Noroc că sunt mulți oameni cu vechime în PSD care…”

 Eugen Orlando Teodorovici, nou atac la Marcel Ciolacu: „Noroc că sunt mulți oameni cu vechime în PSD care…”

Eugen Teodorovici a lansat un atac la adresa președintelui interimar PSD Marcel Ciolacu. „Ciolacu trebuie să înțeleagă că nici vechimea, nici continuitatea în PSD nu sunt argumente suficiente pentru a demonta un act de lașitate și de trădare”, spune Teodorovici.

 

„Avem acum, în “conducerea” interimară, „modele” de statornicie în imobilitate și inconsecvența.

Noroc că sunt mulți oameni cu vechime în PSD care au realizat mult mai mult pentru țară și pentru PSD, așa cum suntem mulți oameni mai noi și mai tineri, fără titlu de membru fondator și fără certificat de revoluționar, care am venit din convingere, demonstrand deja mult mai mult decât au făcut-o vreodata Marcel Ciolacu și alții asemenea.

 

P.S.: Mai este nevoie să-i amintesc lui Marcel echipa care a reușit, în 2012, la Buzau, să obțină victoria în alegeri?”, a scris Teodorovici, luni, pe pagina sa de Facebook.

Reacția vine după ce liderul interimar PSD  a declarat duminică că este „un pic cam forțat” ca Eugen Teodorovici, venit în PSD de la liberali, să-l acuze pe el, membru fondator PSD, de blat cu liberalii.