Marea Britanie se pregătește să închidă granițele pentru români? Planul secret al guvernului britanic

 Marea Britanie se pregătește să închidă granițele pentru români? Planul secret al guvernului britanic

Presa britanică a dezvăluit, înainte de pandemie, planul secret al guvernului britanic: granițele UK ar putea fi închise pentru o mare parte din români.

The Guardian a dezvăluit că guvernul condus de Boris Johnson intenționează să închidă granițele pentru muncitorii necalificaţi şi pentru cei care nu vorbesc limba engleză. Și asta pentru a reduce masiv numărul imigranților după operațiunea Brexit.

Companiile au acuzat guvernul britanic că a început un asalt împotriva economiei. „Consecințele vor fi dezastruoase”, au punctat specialiștii economici, care au făcut referire la pierderea și distrugerea multor locuri de muncă, dar și închiderea fabricilor. Partidele de opoziţie, Laburist şi Liberal-Democrat, au condamnat, de asemenea, planul Guvernului Johnson, potrivit wowbiz.ro

Miniştrii sunt de părere, însă, că Brexitul cerut de electorat la referendumul din 2016 trebuie livrat şi că a venit vremea ca firmele să renunţe la forţa de muncă ieftină din străinătate. Sistemul se bazează o grilă de punctaj pe care potenţialul imigrant trebuie să o atingă pentru a ajunge în Regat. El ar trebui să obţină 70 de puncte pe această grilă pentru a fi primit în ţară.

Ce condiții trebuie să îndeplinească românii care vor să lucreze în UK

Planul bombă al lui Jonhson vine să îi lovească tocmai pe românii care, necalificați fiind, pleacă peste granițe la un trai mai bun. Graniţele în UK se vor închide pentru muncitorii necalificaţi şi pentru toţi cei care nu vorbesc limba engleză. Dacă vrei să lucrezi în Marea Britanie, trebuie să ai o ofertă de muncă cu un prag salarial de 25.600 de lire sterline, însă el va fi coborât la 20.480 acolo unde există deficit de forţă de muncă.

Accesul va fi blocat celor care lucrează pe cont propriu, precum instalatorii polonezi sau muncitorii în construcţii români. La controlul de la vamă nu vor mai fi acceptate cărţi de identitate din ţări precum Italia sau Franţa.

Dreptul artiștilor, al muzicienilor, sportivilor sau altor categorii din lumea divertismentului de a veni să participe la audiții sau spectacole se va menţine.