Coronavirus. Județele în care au fost depistate peste 50 de cazuri noi de COVID-19

 Coronavirus. Județele în care au fost depistate peste 50 de cazuri noi de COVID-19

În trei județe din Româna și în Capitală au fost confirmate peste 50 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Aceasta, în condițiile în care România se confruntă cu cel mai mare număr de infectări de la debutul pandemiei – 555 în ultima zi.

Cele mai multe cazuri au fost depistate în Dâmbovița, 59 de la ultimul bilanț, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

Câte 53 de cazuri au fost confirmate în București, Brașov și Argeș. În Prahova au fost depistate 30 de noi cazuri, iar în Ilfov – 19.

După creșterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19, autoritățile lansează un apel public. Grupul de Comunicare Strategică a tansmis populației să respecte cu strictețe măsurile de protecție sanitară, să poarte măști și să păstreze distanța.