Ludovic Orban: „Prefer să izolăm virusul decât să ajungem în situaţia să-i izolăm pe români”

 Ludovic Orban: „Prefer să izolăm virusul decât să ajungem în situaţia să-i izolăm pe români”

Premierul Ludovic Orban a cerut, joi în timpul şedinţei de Guvern, „mobilizare generală” în toate ministerele pentru a folosi toate instrumentele în aşa fel încât să scadă numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.

Principalele declaraţii ale premierului Ludovic Orban

  • Creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de persoane diagnosticate pozitiv trebuie să ne pună în gardă. Vă solicit fiecărui ministru să sunaţi mobilizare generală în ministerele pe care le conduceţi
  • Toate ministerele care sunt implicate în lupta anti COVID trebuie să fie mobilizate la maximum şi să utilizeze toate instrumentele legale aflate la dispoziţie pentru a putea reduce numărul de persoane infectate.
  • Mesajul pe care-l transmit este foarte simplu: marea majoritate a cetăţenilor sunt corecţi, se protejează, respectă regulile de protecţie sanitară
  • Din păcate, avem o sumă de agenţi economici, de instituţii şi de cetăţeni care şi datorită unei campanii de agresivitate fără precedent, de negare a virusului şi nesocotire a pericolului au ajuns în situaţia de a ignora regulile pe care le-am stabilit.
  • Transmit un mesaj simplu: fără menajemente, fără milă faţă de cei care încalcă legea şi regulile de protecţie sanitară.
  • Toate instituţiile cu atribuţii de control trebuie să fie mobilizate în teren şi să controleze la sânge peste tot unde trebuie respectate reguli şi să dicteze toate sancţiunile legale împotriva celor care încalcă regulile.
  • Toţi agenţii economici, toţi actorii instituţionali care sunt obligaţi să organizeze activităţile într-un mod reglementat sunt responsabili pentru modul în care se asigură respectarea acestor reglementări prin lege, HG.
  • Solicitaţi raport zilnic din partea fiecărei instituţii de control privitor la personalul aflat în teren. Mai scoteţi-i din birou pe cei care sunt obişnuiţi să stea la birou.

Orban: „Sunt funcţionari care nu respectă regulile”

  • Toată lumea care are atribuţii pe teren – raport zilnic privind controalele efectuate, situaţia descoperită în teren, măsurile dispuse pentru remedierea situaţiilor, sancţiunile dictate de organele de control pentru nerespectarea regulilor de protecţie sanitară.
  • Toate instituţiile de control trebuie să asigure controlul respectării legislaţiei şi în acest moment.
  • Prioritate zero este controlul respectării normelor de protecţie sanitară peste tot – în transportul public, în metrou, la locul de muncă.
  • Vreau să începeţi cu instituţiile pe care le conduceţi. Am avut surpriza să constat că sunt funcţionari care nu respectă regulile.
  • Frumuşel, de două-trei ori pe zi, trimiteţi oameni din echipa de control care să verifice respectarea regulilor.
  • Cine nu respectă regulile de protecţie sanitară – sancţiune disciplinară şi chiar amendă. Dacă e necesar, puteţi apela la Poliţie. Domnul ministru Vela vă poate sta la dispoziţie pentru că în primul rând noi trebuie să respectăm regulile.
  • Aveţi grijă la relaţia cu cetăţenii – fie că e vorba de relaţia cu ANAF, de AJOFM, de orice instituţie care are interacţiune cu cetăţenii români pentru acordarea unor drepturi, pentru furnizarea unor servicii.
  • Trebuie organizate regulile strice de respectare a regulilor de protecţie sanitară.
  • Societăţile comerciale aflate în subordinea Ministerelor, de asemenea, trebuie să impună o disciplină strictă.
  • Toţi actorii instituţionali din zona privată şi din zona publică trebuie aduşi alături de noi în acest efort de stăvilire a râspândirii virusului.
  • Prefer să izolăm virusul decât să ajungem în situaţia să-i izolăm pe români sau Doamne fereşte să fim izolaţi de alte ţări din UE care urmare a creşterii numărului de cazuri.
  • Sâmbătă, am convocat cu domnul ministru Vela conferinţa cu prefecţii şi cu toate instituţiile de control care sunt implicate în bătălia anti COVID. Vom stabili foarte clar modalitatea de acţiune în teren.
  • Voi solicita o întâlnire cu reprezentanţii administraţiilor locale, asociaţii municipiilor, oraşelor, comunelor, pentru a discuta despre implicarea instituţiilor locale în respectarea regulilor. Este foarte important să avem alături de noi toţi actorii instituţionali din public şi din privat.

Ludovic Orban, apel către Ministrul Fondurilor Europene

Ludovic Orban: Domnule Boloş, de la instalare, am promis românilor că ducem gazul românesc în casele românilor şi a cam trecut ceva timp de când ne străduim să punem la punct programul de înfiinţare a distribuţiilor de gaz în localităţile în care nu există distribuţii de gaz. Care este situaţia?

Marcel Boloş: Începând de ieri, avem aprobarea oficială a Comisiei Europene pentru racordul la reţeaua de gaze naturale, la reţeaua de distribuţie. (…) Avem această aprobare oficială. România, începând de ieri, poate să deruleze programul naţional de racordare la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale pentru toţi cei care urmează să fie beneficiari. Sper ca la proxima şedinţă de Guvern.
Sursa: RomâniaTV.net