Alertă METEO de la ANM! Se întâmplă în 28 de județe din țară

 Alertă METEO de la ANM! Se întâmplă în 28 de județe din țară

Alertă METEO de la ANM! Avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă duminică, între orele 6.00 și 18.00, în 28 de județe din țară.

Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbivița, Prahova, Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Bistrița-Năsăud, Suceava și Botoșani.

Potrivit meteorologilor,  în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania și nordul Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65-75 km/h, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40 l/mp

Instabilitate atmosferică în nord-vestul României încă din a doua parte a zilei de sâmbătă. În zonele de câmpie sâmbătă disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.

”În cursul zilei de duminică, 12 iulie, în regiunile vestice, nordice și centrale vremea se va răci semnificativ, dar în cele sud-estice disconfortul termic se va menține accentuat, iar la amiază indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități”, a transmis ANM.

Prognoza METEO. Duminică, vremea se va rãci semnificativ în regiunile vestice, nordice şi centrale, dar în rest va fi în continuare cãlduroasã, pe arii restrânse canicularã la amiazã în sud-est, unde şi disconfortul termic va fi ridicat. Instabilitatea atmosfericã va fi accentuatã, ziua în vest, nord şi centru, iar seara şi noaptea mai ales în jumãtatea de est a teritoriului. Vor fi înnorãri temporar accentuate şi se vor semnala frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Izolat vor fi cãderi de grindinã, iar cantitãţile de apã vor fi local mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17…19 grade în nord şi 34…36 de grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 7…8 grade în depresiunile intramontane şi 18…19 grade pe litoral. Presiunea atmosferică va creste dinspre nord-vest la valori apropiate de normal.

METEO. Luni, vremea se va rãci şi în sud-estul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în sud şi est, unde, mai ales în prima parte a zilei, se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va avea intensificãri în special în estul ţãrii şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 şi 16 grade.

Prognoza METEO. Marți, vremea va fi rãcoroasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza în zona de munte, unde local vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va avea unele intensificãri în sud-est şi, de scurtã duratã, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 şi 16 grade.