Elena Udrea, mesaj bizar după arestarea prietenei sale Alina Bica

 Elena Udrea, mesaj bizar după arestarea prietenei sale Alina Bica

Alina Bica, fostă șefă a DIICOT, a fost arestată, vineri, în Italia. Pe numele Alinei Bica fusese emis un mandat european de urmărire internațională pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, aceasta fiind condamnată 4 ani la închisoare.

Alina Bica se află acum în custodia autorităților italiene, urmând să fie prezentată în cel mai scurt timp în vederea confirmării mandatului european emis pe numele său. Alina Bica s-a aflat împreună cu  Elena Udtea în Costa Rica și ulterior, potrivit unor informații, a venit în Europa, dar în Spania.

Se pare că fosta șefă a DIICOT s-a deplasat în ultimele săptămâni din Peninsula Iberică în Italia și acolo, cu ajutorul cooperări polițienești la nivel european, a fost depistată, monitorizată și, ulterior, reținută de autoritățile italiene. Este doar unul dintre cele două nume comunicate de șefu Poliției Române.

Al doilea este cel al omului de afaceri Ion Benea, cel care are la rândul său o condamnare într-un dosar de la Cluj-Napoca. Potrivit unor surse, Alina Bica s-ar afla sub puterea mandatului care a survenit în urma condamnării la 4 ani și jumătate într-unul dintre dosarele deschise pe numele său, o condamnare definitivă.

Cum a reacționat Elena Udrea la aflarea veștii că Alina Bica a fost arestată în Italia

„Elena Udrea este surprinsă de acest anunț. Nu știa – a aflat de la colegii mei care au sunat-o. A spus că preferă să nu comenteze în niciun fel această veste care, fără îndoială i-a produs întristare, îngândurare Elenei Udrea”, a spus Adrian Ursu, la Exces de putere.