Românii nu pot intra în Austria fără a prezenta rezultatul negativ al testului pentru COVID-19

 Românii nu pot intra în Austria fără a prezenta rezultatul negativ al testului pentru COVID-19

Cetățenii români care doresc să călătorească spre Austria trebuie să prezinte rezultatul negativ al testului pentru coronavirus la intrarea în țară. Testul biologic molecular nu poate fi mai vechi de patru zile, iar acesta trebuie tradus în limba germană sau în engleză. De asemenea, turiștii trebuie să prezinte și dovada cazării pe teritoriul Austriei.

Pentru persoanele care nu deţin un astfel de test se aplică măsura autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la domiciliu sau într-o unitate de cazare, pentru care trebuie prezentată dovada rezervării. În situaţia în care persoanele călătorind din România nu pot prezenta la intrarea în Austria un test COVID-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea pe teritoriul austriac”, au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Dacă pe perioada celor 14 zile de autoizolare este efectuat un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ, măsura autoizolării se suspendă.

MAE precizează că autorităţile austriece pot solicita, la frontieră, documente care să justifice intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidenţă / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Românii nu mai pot intra nici în Grecia fără rezultatul negativ al testului pentru COVID-19

Același tip de restricție se aplică și în cazul românilor care vor să își petreacă concediul în Grecia. Autoritățile elene au hotărât că, începând de marţi, toţi turiştii români care vor să intre în ţară cu maşina vor trebui să demonstreze că au fost testaţi pentru COVID-19, iar rezultatul este negativ.

Testul trebuie să fi fost făcut cu cel mult 72 de ore îninte de a intra în Grecia, prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră deschis în acest moment. Anunţul a fost făcut în urmă cu câteva clipe de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena.

Măsura a fost decisă într-o ședință extraordinară de guvern și va intra în vigoare de pe 14 iulie, de la ora 6 dimineața. Pot pătrunde în Grecia, fără rezultatul testului, doar anumite categorii, cum ar fi medici, diplomați sau lucrători în transporturi.

Mai mult, turiștii străini au obligația să completeze în continuare un formular online cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în țară. Acesta e disponibil la adresa https://travel.gov.gr.