Zboruri suspendate până la finalul lunii iulie din cauza riscului de infectare cu COVID-19

 Zboruri suspendate până la finalul lunii iulie din cauza riscului de infectare cu COVID-19

Zborurile dintre Sibiu și Viena sunt suspendate până pe data de 31 iulie, au anunțat reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu. Decizia a fost luată după ce capitala Austriei a actualizat lista cu țările cu risc ridicat de infectare cu coronavirus, printre care se află și România.

Astfel că, în perioada 16 – 31 iulie, cursele aeriene regulate directe înspre și dinspre Austria, operate de compania aeriană Austrian Airlines prin ruta Sibiu –Viena și retur, vor fi suspendate.

„Pasagerii ale căror călătorii programate în perioada pentru care sunt suspendate zborurile Sibiu – Viena și retur sunt rugați să contacteze reprezentanții companiei aeriene”, au anunțat reprezentanții aeroportului, potrivit Mediafax.

Austria a interzis zborurile din zece țări, printre care și România

Autorităţile din Austria vor interzice, începând de joi, zborurile din zece ţări, printre care și România, în încercarea de a limita riscul răspândirii infecției cu COVID-19.

Pe lista respectivă au fost incluse toate ţările din Balcanii de Vest, dar şi România, Bulgaria, Republica Moldova şi Egipt. Restricţiile vor fi în vigoare până cel puţin pe 31 iulie.

De asemenea, compania aeriană Austrian Airlines va suspenda cursele aeriene spre şi dinspre Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgoriţa, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna.