Raed Arafat, explicații la ieșirea de la DIICOT. ”Eu sper să fie OK”

 Raed Arafat, explicații la ieșirea de la DIICOT. ”Eu sper să fie OK”

Raed Arafat a făcut declarații joi, la ieșirea de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Acesta a spus că a depus plângere împotriva celor care l-au amenințat cu moartea.

„Pentru un film care a fost postat public și prin postarea publică știută de toată lumea. (…)”, a zis Raed Arafat.

Secretarul de stat a declarat că amenințările au părut serioase, motiv pentru care a făcut plângerea.

”Eu sper să fie ok”, a adăugat el.

Raed Arafat, amenințat public cu moartea de către un adept al teoriei conspirației

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a fost amenințat public cu moartea de către un adept al teoriei conspiraţiei care nu crede în existența noului COVID-19. Mesajul a devenit viral foarte repede și a strâns mii de reacții, unele pro, unele contra.

”O să fiu EU acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormant de Piatră”

”În baza articolului 55 din Constituția României , declar public :

Având în vedere că Raed Arafat este condamnat la moarte în Palestina , este un terorist  și datorită crimelor pe care le-a comis împotriva cetățenilor români (trafic de organe Mossad) , EU , Coltor Raul Nicolae , prin depunerea jurământului militar la data de 1 Decembrie 2005, am primit dreptul de a ucide în numele Țării și a Poporului Român!

Domnule Raed Arafat ! O să fiu EU acela care o să vă îngroape alături de un porc într-un mormant de Piatră !

Te somez sa parasesti acest teritoriu inainte de intalnirea noastra !

Game over zdreanțo!”, scria bărbatul pe Facebook.

Postarea a fost publicată pe Facebook luni seară, iar pâna marți dimineață avea deja peste 1.100 de reacţii şi fusese distribuită de peste 1.500 de ori.