Bilant devastator

 Bilant devastator

România se află într-o situație alarmantă. Într-o intervenţie la Digi 24 secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că ”ne îndreptăm spre o creștere semnificativă în august” şi estimează că sâmbătă, 18 iulie, s-ar putea ajunge la 900 de cazuri.

Între 18:00 ieri și 18:00 azi, s-au raportat 866 de cazuri! (…) Mâine, cel mai probabil, va fi depășită această cifră! Dacă continuăm așa, putem ajunge la o mie, o mie și ceva de cazuri pe zi”, a anunțat Raed Arafat.

Arafat spune că ţara noastră se confruntă cu o situaţie nemaiîntâlnită până acum, recordul absolut de 799 de îmbolnăviri în 24 de ore.

Referitor la situaţia din spitalele din București pentru tratarea bolnavilor de COVID, secretarul de stat a precizat că, vineri după-amiază, nu mai exista niciun loc liber la terapie intensivă. Este vorba despre Institutul Matei Balș, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, Institutul „Marius Nasta” și spitalul militar de campanie.

Numărul cazurilor din ATI era, în momentul anunțării datelor la ora 13:00, de 273 pe întreaga țară, dar între timp au mai crescut și se apropie de 280. Arafat a subliniat faptul că, în aceste condiții, noile cazuri de coronavirus apărute în București care ar avea nevoie de terapie intensivă vor trebui transportate către alte localități unde sunt locuri libere la ATI. Arafat s-a arătat îngrijorat că şi Ploieștiul este aproape plin.

O altă soluție în cazul în care în Capitală apar cazuri noi care necesită terapie intensivă ar fi să se amenajeze noi spații, în spitale, în care să fie aduse ventilatoare din stocuri. Dacă fizic nu este posibil să se amenajeze noi locuri în spitale, mai există și soluția unei unități mobile de rezervă, care să fie instalată în apropierea unui spital.

Pe 17 iulie, România a înregistrat un record al infectărilor cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost 799 de cazuri noi de COVID-19, din 18.986 de teste efectuate. De la începutul pandemiei, au fost confirmate 35.802 infecții cu noul coronavirus. Dintre aceștia 22.189 s-au vindecat, iar 1.971 au murit.