A treia unitate mobilă de terapie intensivă, instalată la Spitalul din Timișoara. Anunțul lui Raed Arafat

 A treia unitate mobilă de terapie intensivă, instalată la Spitalul din Timișoara. Anunțul lui Raed Arafat

A treia unitate mobilă de terapie intensivă a fost instalată, în cursul zilei de sâmbătă, la Timișoara. Altele două au fost instalate la Ploiești și Galați, a anunțat Raed Arafat.

„Mai este una ținută în rezervă pe care am putea să o trimitem unde este nevoie. Mulțumiri tuturor sponsorilor, precum și celor care au donat la teledonul organizat de Mereu Aproape!”, a transmis șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

A treia unitate de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi achiziționată de Fundația Mereu Aproape în cadrul proiectului “Creșterea rezilienței sistemului național de urgență în caz de pandemii și dezastre”, inițiat și coordonat de Fundația pentru SMURD, a fost astăzi instalată în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara și urmează a fi dată în folosință începând de săptămâna viitoare.

Unitatea va da posibilitatea spitalului de a gestiona numărul constant în creștere de pacienți critici internați ca urmare a infecției cu noul coronavirus.

Număr-record de infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

Cazurile pozitive de coronavirus din ultimele ore au atins un număr-record, raportarea Grupului de Comunicare Strategică indicând 889 de infectări. În total, până în acest moment, au fost înregistrate 36.691 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienți vindecați și 2.377 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. De asemenea, până acum 2.009 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.