Klaus Iohannis, la summitul UE: „Lucrurile pentru România s-au mişcat într-un mod rezonabil”

 Klaus Iohannis, la summitul UE: „Lucrurile pentru România s-au mişcat într-un mod rezonabil”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că nu s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene şi planul de relansare economică, duminică fiind ziua decizivă în acest sens.

Declarații LIVE TEXT ale președintelui Klaus Iohannis:

– Toată lumea își dorește un acord, dar mai este mult de negociat. Sunt teme foarte complicate.

– Nu se discută doar despre sume, ci despre proporția dintre granturi, adică fonduri nerambursabile, și împrumuturi pentru fiecare țară.

– Se discută despre condițiile în care pot fi acordate aceste împrumuturi.

– Pentru România, statul de drept nu este o problemă. La acest capitol stăm bibne.

– Deocamdată și astăzi se va negocia în grupuri mici.

– Avem încă o șansă și probabil astăzi ne vom da seama dacă se va ajunge la un acord sau vom reveni peste câteva săptămâni.

– Important este că toată lumea își dorește să se ajungă la un acord.

– Continuăm cu a treia zi și a treia noapte de negocieri.

– Pentru România, temele prioritare sunt aceleași: avem nevoie de fonduri substanțiale, avem nevoie de bani pentru multele proiecte de infrastructură, agricultură, dar și pentru revigorarea economică.

Declarațiile complete ale președintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Bruxelles, că nu s-a ajuns la un acord în ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene şi planul de relansare economică, duminică fiind ziua decizivă în acest sens, conform News.ro.

În ceea ce priveşte România, Iohannis a apreciat că lucrurile s-au negociat bine până în acest moment, dar a atras atenţia că, până nu se negociază tot, nimic nu este, de fapt, negociat.

Preşedintele s-a declarat ”moderat optimist” în legătură cu viitorul negocierilor şi a subliniat că toate statele doresc încheierea unui acord.

”Iată că, după două zile şi două nopţi de negocieri, din păcate încă nu s-a putut ajunge la un acord pe viitorul exerciţiu financiar şi pe fondurile de revigorare, relansare economică. Vestea bună din toată negocierea, după părerea mea, este că toată lumea îşi doreşte să ajungem la un acord. Dar de acolo până la acordul propriu-zis se pare că mai este mult de negociat. Sunt teme foarte complicate, ca să se înţeleagă de ce nu s-a ajuns încă la un acord”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Bruxelles.

Şeful statului a explicat că nu se discută doar despre sume, ci şi despre proporţia între granturi, adică fonduri practic nerambursabile, şi împrumuturi pentru fiecare ţară şi suma totală.

De asemenea, preşedintele a precizat că se discută despre condiţiile de acordare a acestor sume.

”Unii doresc o abordare mai lejeră, mai bazată pe abordări naţionale, alţii îşi doresc un control foarte strict din partea Consiliului sau din partea Comisiei, deci problemele sunt complicate. Pe de altă parte, pentru acordarea acestor fonduri, foarte multe state membre solicită o legătură strânsă cu verificarea statului de drept, care iarăşi este o temă care a dus la multe discuţii. Ca şi o notă, pentru România statul de drept nu este o problemă şi nu ne opunem unei legături, fiindcă, din fericire, în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv prin referendumul de anul trecut şi prin schimbările politice care s-au făcut, deci, iată, la acest capitol stăm bine”, a explicat preşeedintele.

Acesta a reiterat că pentru el şi echipa cu care participă priorităţile au rămas aceleaşi.

”Avem absolută nevoie de fonduri consistente, substanţiale. Avem nevoie de bani pe coeziune, pentru multele proiecte de autostrăzi, căi ferate, spitale, şcoli, şi aşa mai departe. Avem nevoie de fondurile pentru agricultură. Fără ele este aproape imposibil de imaginat cum ar arăta agricultura în România. Dar, evident, avem nevoie de fonduri substanţiale pentru revigorare economică şi, în afară de asta, pentru mine şi pentru noi în general o flexibilitate rezonabilă între fonduri şi felul în care se gestionează fondurile este vitală.

Până în momentul acesta, lucrurile pentru România s-au negociat, s-au mişcat într-un mod rezonabil, dar aici, la negocieri, până când nu s-a negociat tot, practic nu s-a negociat nimic. Sunt moderat optimist, avem încă o şansă şi cred că astăzi este ziua decisivă, când ne vom da seama dacă putem acum, în această sesiune, să ajungem la un acord sau dacă trebuie să revenim peste câteva săptămâni pentru a relua aceste înţelegeri”, a mai precizat preşedintele.

Acesta a apreciat că este important faptul că toată lumea îşi doreşte acest acord.

”Toată lumea îşi doreşte şi a înţeles că este nevoie de legătura între bugetul multianual şi fondul de relansare economică. Deci, continuăm cu a treia zi şi cu siguranţă şi cu a treia noapte de negocieri”, a încheiat şeful statului.

Klaus Iohannis participă la summitul UE de la Bruxelles

Klaus Iohannis participă la summitul de la Bruxelles, unde țările membre UE discută asupra planului de relansare post-coronavirus, dar divergenţele par să se mențină și după două zile de negocieri.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi președintele francez Emmanuel Macron s-au întâlnit, duminică dimineață, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a decide ce cale ar trebui urmată, după 48 de ore de discuţii care nu au dispus la concesii aşa-zisul grup al “frugalilor”, în frunte cu Olanda şi din care mai fac parte Austria, Danemarca şi Suedia, foarte rezervaţi asupra acestui proiect. Finlanda are de asemenea o poziţie apropiată de acestea.

Comisia Europeană a propus iniţial un pachet de 750 de miliarde euro, dintre care 500 miliarde euro sub formă de granturi şi 250 miliarde euro în credite. Sâmbătă, preşedintele Consiliului European a propus ca valoarea pachetului general de relansare economică, de 750 de miliarde de euro, să rămână neschimbată, dar valoarea împrumuturilor să crească de la 250 la 300 de miliarde de euro, iar cea a granturilor să scadă de la 500 la 450 de miliarde de euro.

Fiind necesară unanimitatea statelor membre, un compromis este foarte greu de găsit în privinţa planului de relansare şi a condiţiilor de acordare a fondurilor respective.