Marea Britanie vrea construcţia reţelelor 5G fără Huawei. A cerut sprijinul Japoniei

 Marea Britanie vrea construcţia reţelelor 5G fără Huawei. A cerut sprijinul Japoniei

Rețelele 5G continuă să se extindă pe tot globul, însă Marea Britanie are o condiție. Mai exact, Guvernul britanic a solicitat sprijinul Japoniei pentru construcţia reţelelor 5G fără grupul chinez Huawei.

Potrivit publicației japoneze Nikkei, această decizie ar putea fi un nou pas pentru găsirea unor furnizori alternativi, având în vedere un evenutual război comercial şi de securitate între Statele Unite şi China, relatează Reuters, citată de news.ro.

Totodată, Marea Britanie a precizat că printre posibili furnizori se numără companiile NEC şi Fujitsu, mai arată sursa citată.

Oficialii britanici s-au întâlnit joi cu omologii lor japonezi, la două zile după ce Marea Britanie a decis ca echipamentele Huawei să fie eliminate din reţelele 5G până la sfârşitul anului 2027, a relatat Nikkei.

Marea Britanie trebuie să aleagă

Se pare că ieșirea Marea Britanii din Uniunea Europeană, alimentează temerile legate de securitate. Acestea l-au obligat pe premierul Johnson să aleagă între Statele Unite şi China, cântărind între o alianţă de importanţă majoră şi investiţii de miliarde de dolari.

Potrivit Nikkei, discuţiile cu Japonia reflectă efortul britanic de a atrage furnizpri de echipamente noi pentru a stimula concurenţa şi a reduce costurile suportate de operatorii wireless.

Până în prezent, Huawei şi Ministerul de Externe din China nu au comentat situația.

Sursa:capital