Avem cele mai reduse venituri din Uniunea Europeană

 Avem cele mai reduse venituri din Uniunea Europeană

România continuă să își mențină poziția în fața țărilor membre ale Uniunii Europene. Potrivit ultimelor date publicate, țara noastră a rămas lider în UE la sumele alocate salariilor angajaţilor statului din veniturile strânse din taxe şi impozite de la populaţie şi firme.

Din păcate însă, aceste venituri care sunt printre cele mai reduse în rândul ţărilor membre.

Totodată, în anii precedenți, 2017, 2018, statul român a urcat pe prima poziţie și s-a menţinut pe acelaşi loc, ca urmare a politicilor de creştere accelerată a veniturilor angajaţilor în sistemul public, dar şi din cauză că numărul acestora a crescut constant, indiferent de partidele aflate la guvernare, relevă datele Profit.ro.

Totodată, la nivelul UE, cheltuielile cu salariile au crescut în toate ţările, dar după o perioadă de consolidare a finanţelor publice.

Pe de altă parte, problema României este accentuată şi de faptul că se situează pe penultimul loc în UE la venituri colectate la buget ca pondere în PIB.

Cum arată procentele

Sumele plătite angajaţilor din administraţia centrală, dar şi celor din administraţia locală, au reprezentat anul trecut 35,44% din veniturile statului român, în urcare de la 34,22% în 2018.

Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care şi veniturile au crescut, mai arată sursa citată.

În ceea ce privește ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile angajaţilor din sectorul public, aceasta s-a situat anul trecut la 11,2%, cu puţin peste media UE de 10,1%.

Sursa:capital