Prognoza METEO ALERT

 Prognoza METEO  ALERT

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă furtuni violente în regiunile intracarpatice, la deal și la munte. În restul teritoriului, vremea se anunţă călduroasă cu temperaturi în prag de caniculă.

PROGNOZA METEO MIERCURI. 

În regiunile intracarpatice, la deal și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, local averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 20….25 l/mp și izolat 30…35 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi de scurtă durată pe suprafețe mici în special spre seară și în cursul nopții. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în general frumoasă, iar în orele amiezii se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări
spre seară și în cursul nopții însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab și
moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18…19 grade, ușor
mai coborâtă în zona preorășenească.

 

PROGNOZA METEO JOI

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales din a doua parte a zilei, când vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină, în zonele montane și submontane, local în sud-vest și centru, și pe suprafețe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter torențial și îndeosebi în intervale scurte de timp pe arii restrânse se vor înregistra cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 33 de grade, iar cele minime, în general, între 10 și 20 de grade.

BUCUREȘTI

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în a doua parte a intervalului, dar condițiile de ploaie vor fi reduse.Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

 

PROGNOZA METEO VINERI

Vremea se va încălzi ușor, devenind în orele amiezii pe arii restrânse călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină local în vest și sud-vest, precum și în zonele montane și submontane și pe suprafețe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar pe arii restrânse îndeosebi în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 21 de grade.

BUCUREȘTI

Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi scăzută. Vântul va sufla slab și
moderat. Temperatura maximă, în creștere ușoară față de ziua anterioară va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de
18…20 de grade.

 

PROGNOZA METEO SAMBATA

În vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, la deal și la munte vremea va fi în general instabilă și se va răci. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor și perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 11 și 22 de grade.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului, însă
probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va
situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.