Scandalos! Copii împărtăşiţi cu aceeaşi linguriţă, în plină pandemie de coronavirus

 Scandalos! Copii împărtăşiţi cu aceeaşi linguriţă, în plină pandemie de coronavirus

Un gest scandalos a fost făcut de un preot din localitatea Cristian, din Brașov. În plină pandemie, omul Domnului a uitat de regulile de pe Pământ și a împărtășit zeci de credincioși cu aceeași linguriță.

În filmare se poate vedea că părintele sfidează regulile și folosește aceeași linguriță, atât pentru copii cât și pentru adulți la împărtășanie.
Mai mult, nimeni nu poartă mască de protecție și nu respectă distanțarea socială.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz, după apariția în mediul online a imaginilor și l-au amendat pe preot.

Preotul, amendat de polițiști

Purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Nadia Olaru, a declarat că slujba religioasă în cauză a avut loc în data de 19 iulie 2020.

”Persoanei în cauză i s-a pus în vedere să respecte prevederile legale privind activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective și regulile de protecție sanitară. De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a organizatorului pentru nerespectarea prevederilor legii numărul 55/2020 și hotărârii nr. 533/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României”.

Sursa:antena3