MAE român în alertă! O fermă din Germania unde muncesc peste 400 de români, plasată în carantină

 MAE român în alertă! O fermă din Germania unde muncesc peste 400 de români, plasată în carantină

Anunț de ultim moment al MAE! O fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Germania, unde lucrează peste 400 de români, a fost plasată duminică în carantină după descoperirea mai multor cazuri de infectare cu coronavirus.

Consulatul General al României la München s-a autosesizat după ce în presa din Germania a apărut o informație conform căreia muncitori de la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau au fost infectați cu virusul COVID-19. Astfel, a început demersul pentru a obține informații suplimentare referitoare la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate. Se pare că la acea fermă lucrează în jur de  480 de oameni, dintre care majoritatea sunt români. Potrivit informațiilor preliminare comunicate de către reprezentanții fermei reprezentanților Oficiului consular, autoritățile locale au dispus testarea întregului colectiv și plasarea fermei în carantină.

„Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autoritățile germane și cu reprezentanții fermei și este pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19. MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089 553307 și 0049 089 98106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al consulatului: 0049 1602087789”, transmite MAE.

Sursa:capital