Nelu Tătaru a dezvăluit când s-ar putea reintroduce starea de urgență! Răspunsul său direct

 Nelu Tătaru a dezvăluit când s-ar putea reintroduce starea de urgență! Răspunsul său direct
De mai bine de o săptămână, România are zilnic peste 1.000 de noi persoane infectate cu noul coronavirus, astfel că autoritățile se gândesc serios ce măsuri să reintroducă pentru a preveni răspândirea virusului.

Cel mai des în ultimele zile s-a vorbit despre revenirea la starea de urgență, însă Guvernul a dat asigurări că în prezent nu se va lua această decizie, însă conducătorii țării au tras și un semnal de alarmă: dacă numărul de cazuri nu va scădea, se vor gândi serios la reintroducerea stării de urgență, pentru că aceasta ar fi singura soluție pentru a stopa răspândirea noului coronavirus.

Astfel, Nelu Tătaru a venit cu noi declarații referitoare la revenirea stării de urgență: „Oamenii trebuie să respecte trei reguli simple: purtarea măștilor, spălatul pe mâini şi distanțarea. În momentul în care sistemul medical nu va face față, când avem suprapopulare la terapie intensivă, atunci vom propune reintroducerea stării de urgență”.

Sursa: stirileprotv.ro