Bani de la Guvern: 2.500 de lei pentru angajaţii care au lucrat în regim de telemuncă

 Bani de la Guvern: 2.500 de lei pentru angajaţii care au lucrat în regim de telemuncă

Guvernul a reglementat, printr-o ordonanţă de urgenţă, posibilitatea reducerii timpului de muncă, acordarea unor indemnizaţii pentru zilieri şi sezonieri, precum şi încurajarea telemuncii. Aproximativ 700.000 de persoane vor beneficia de noile măsuri adoptate, impactul bugetar fiind estimat la 2,4 miliarde lei.

Guvernul a aprobat, vineri, ordonanța de urgență care prevede acordarea, o singură dată, a unei sume de 2.500 lei pentru angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență sau de alertă pentru cel puțin 15 zile, pentru achiziționarea de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă.

Această măsură se adresează angajatorilor care au statutul de întreprinderi mici și mijlocii și care au făcut dovada utilizării telemuncii în perioada stării de urgență. Banii se acordă prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din subvenții de la bugetul de stat, în limita bugetului alocat, până la 31 decembrie 2020”, potrivit MMPS.

Măsurile adoptate nu se aplică instituţiilor publice, angajatorilor care la data solicitării se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate și nici angajatorilor care sunt înregistrați în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale.

Sursa: RomâniaTV.net