Secretarul de Stat în MAI, Raed Arafat, a intervenit prin videocall la Realitatea Plus pentru a răspunde întrebărilor legate de situaţia numărului de infectări
din România, dar şi de măsurile luate pentru a stopa creşterea alarmantă din ultima vreme.
CORONAVIRUS. „In acest moment, trendul este unul ascendent. Clar ca vom fi pusi la incercare, suntem intr-o situatie mult mai serioasa decat cand eram in stare de urgenta.
Acest trend trebuie stopat si acest lucru nu se poate face decat prin anumite masuri, dar masuri tintite. Am discutat astazi, pentru a gasi localitatile cu peste 1,5 si peste 3 la mie, iar unde este peste 3 la mie si nu exista focare bine delimitate, sunt candidate pentru carantinare.
A fost un complex de factori care a dus la aceasta situatie. Suntem printre foarte putinele tari, sau singurii, care in timpul pandemiei am avut de rezolvat situatii legislative care ne-au impiedicat sa implementam anumite lucruri.
Am avut intr-o anume perioada oameni infectati care mergeau pe strada, pentru ca nu aveam legislatie sa-i oprim. Luna septembrie a fost foarte dificila, s-a intors lumea din concedii, s-au deschis scolile, s-a aglomerat transpoirtul public, am avut alegerile, in ziua post vot s-au sarbatorit rezultatele, ati vazut.
Apoi impactul mesajelor negationiste, chiar daca este mic, contribuie la cresterea numarului de cazuri.”, a spus Raed Arafat la Realitatea Plus.
Secretarul de stat a abordat şi problema negaţionismului, referindu-se în primul rând la astfel de mesaje venite din rândul cadrelor medicale.
„Cei care spun ca masca nu protejeaza ar trebui sa ne spuna care este solutia. Toti expertii spun ca masca protejeaza, toate tarile recomanda masca chiar permanent in spatiile publice.
Din pacate, astfel de oameni au ingreunat foarte mult lupta impotriva virusului, mai ales ca am avut si cadre medicale care au raspandit asemenea mesaje. Cand ai un medic care batjocoreste aceste masuri, doar ne ingreuneaza munca.
Eu sper ca populatia sa fie mai inteleapta si sa se protejeze si sa isi protejeze semenii, pentru ca daca esti pozitiv si nedepistat il raspandesti si la familie, prieteni, si la necunoscuti.”, este de părere Arafat.
În ceea ce priveşte anul şcolar, Raed Arafat a declarat că momentan se merge pe cele trei scenarii existente, online, hibrid sau in sala de clasa, dar se urmareste constant evolutia din mediul şcolar, pentru a se interveni prompt, dacă va fi cazul.
Integral pe romaniatv.net













Leave a Reply